Ziua Independeței Naționale a fost marcată astăzi la Drobeta-Turnu Severin printr-un ceremonial militar religios, la care au luat parte reprezentanți ai MAI, MAPN și autorități locale. Începând din 2022, această zi se celebrează la data de 10 mai.
„O zi cu triplă semnificație, o zi pe care noi, românii trebuie să o respectăm, să îi respectăm pe cei care înaintea noastră au făcut posibil ca noi să trăim într-o țară independentă, suntem un popor liber și acest lucru se întâmplă datorită unor oameni care și-au jertift viața pentru noi.” A declarat Marius Screciu, primarul Severinului

Din 1866 şi până la 30 decembrie 1947, momentul abdicării regelui Mihai I, ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast. În 10 Mai 1881, România a fost proclamată Regat, cunoscând ulterior, timp de mai bine de jumătate de deceniu, o perioadă de prosperitate şi de progres economic şi social în 10 Mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământ în faţa Parlamentului Principatelor Unite.
În 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul statului român de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României, conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament, de Mihail Kogălniceanu şi votată de reprezentanţii celor două Camere.














