Un severinean de 32 de ani și alți doi prieteni de-ai săi au fost prinși de jandarmi cu droguri asupra lor. Cei trei au fost duși la poliție pentru continuarea cercetărilor.
„Pe timpul misiunii de menținere a ordinii publice, jandarmii au observat, într-o mașină, trei tineri care au devenit agitați și au încercat să se ascundă la vederea forțelor de ordine. În urma verificărillor întreprinse, jandarmii au găsit asupra bărbatului de 32 de ani un pliculeț ce conținea materie vegetală cu miros înțepător susceptibil de a fi substanțe interzise. Acesta a recunoscut că pliculețul îi aparține, fiind achiziționat pentru consum propriu, ceilalți doi declarând că nu au cunoștință despre această situație. La fața locului au fost solicitați lucrători din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Mehedinţi, iar cei trei bărbați au fost conduși la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.” Transmite Jandarmeria Mehedinți.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracţiunii de ,,cumpărare sau deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”.