Connect with us

Regiunea Sud-Vest

DRUM AGLOMERAT PE DN6, ÎN CARAȘ SEVERIN

Traficul rutier pe DN 6, în județul Caraș-Severin, este în continuare aglomerat, din cauza problemelor la partea carosabilă înregistrate la km 397- Plugova, iar din zona localității Topleț până în municipiul Caransebeș, pe o distanță de aproximativ 80 de km, s-au format, în după-amiaza zilei de astăzi, coloane de autovehicule aflate în mișcare, pe ambele sensuri de mers.

Polițiștii rutieri acționează în continuare în zonă și monitorizează în permanență situația din trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere. De asemenea, reamintim că restricția rutieră temporară instalată pe respectiva porțiune de drum este de 30 km/h, fiind semnalizată corespunzător.” Transmite IPJ Caraș-Severin

 Până la remedierea provizorie a situației, de către administratorul drumului, polițiștii le recomandă conducătorilor auto, cu precădere celor ai vehiculelor de mare tonaj, care intenționează să tranziteze tronsonul de drum, să ia în calcul folosirea următoarelor rute alternative:

– E 70- Centura Municipiului Drobeta Turnu-Severin- DN 67 Motru – DN 67 Târgu -Jiu, pentru sensul de mers Drobeta Turnu-Severin – Caransebeș;

-Centura Municipiului Caransebeș -DN 68 Oțelu Roșu – E79 Hațeg – Târgu-Jiu, pentru sensul de mers Caransebeș – Drobeta Turnu-Severin.

sursa foto: resita.ro

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze