Connect with us

Restart News

ACCIDENT RUTIER ÎN SATUL BÂLTANELE DIN COMUNA GRECI

Un șofer care mergea cu viteză în satul Băltanele din comuna Greci, a intrat cu mașina în această după-amiază într-un gard șo a rămas cu piciorul blocat în autoturism. Pompierii și polițiștii au intervenit la fața locului. 

Cu puțin timp în urmă, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe raza localității Bâltanele din comuna Greci. În accident, a fost implicat un singur autoturism, care a ieșit în afara părții carosabile. La sosirea pompierilor, o persoană, conștientă și cooperantă, prezenta un traumatism la nivelul membrului inferior. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la paramedicii SMURD, ulterior fiind transportată la spital. Cea de-a doua persoană implicată în accident a fost evaluată medical de paramedicii SMURD, însă a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului.” Transmite ISU Mehedinți

Din primele cercetări, accidentul s-a produs din cauza vitezei. În acest caz a fost deschis dosar penal.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze