Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat astăzi, la Ministerul Sănătății, contractul de finanțare pentru obiectivul “Înființare și dotare ambulatoriu în cadrul secției externe a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, situat în orașul Vânju Mare”, în valoare de 5,8 milioane lei.
Finanțarea provine din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar 1,8 milioane lei reprezintă contribuția proprie a Consiliului Județean Mehedinți.
“Le mulțumesc domnului ministru, Alexandru Rafila și secretarului de stat, Alexandru Rogobete, pentru susținerea acestui proiect care completează investițiile aflate deja în implementare la clădirea fostului Spital Vânju Mare, pentru care, de asemenea, Consiliul Județean Mehedinți a primit sprijin financiar de la Ministerul Sănătății.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
În cadrul proiectului se vor achiziționa aparatură și echipamente medicale pentru cabinetele ambulatorii de medicină internă, obstetrică – ginecologie, chirurgie generală și radiologie.