Încep lucrările de reabilitare pe DJ 607C, pe raza comunelor Ilovița, Podeni și Balta. Se va interveni pe diverse tronsoane însumând peste 20 de km din DJ 607 C, principalele lucrări fiind de asfaltare între Ilovița – Bahna, pe o porțiune de 3 km, asfaltare pe tronsonul Podeni – intersecție cu drumul comunal 3 ce duce spre Cireșu, pe o porțiune de aproape 1 km și pietruire de la DC 3 până la ieșirea din localitatea Malarișca, pe o distanță de 3 km. De asemenea, apele vor fi dirijate prin dispozitive de scurgere precum rigole betonate, șanțuri și podețe transversale.
“Este un drum pe care îl avem în atenție de ceva timp, dar din păcate, fondurile europene nu au putut acoperi investiția pe toată lungimea celor 37 kilometri și ar fi fost nevoie de o contribuție de peste 50 milioane lei din partea Consiliului Județean, sumă mult prea mare pentru a o acoperi bugetul județului, mai ales că avem foarte multe proiecte în implementare!” A transmis Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți

Lucrările sunt realizate de Consiliul Județean Mehedinți, cu fonduri de la bugetul județului și fonduri guvernamentale.












