Un accident grav a avut loc în această după-amiază, într-o carieră minieră din Gorj, Complexul Energetic Oltenia. O mașină care transporta muncitori s-a răsturnat. Sunt 3 morți și 8 răniți, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Gorj.
Potrivit ISU Gorj, în accident au fost implicate 25 de persoane, dintre care 8 rănite și 3 decedate. Mașina care transporta muncitorii ar fi rămas fără frâne.
„Am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier în comuna Mătăsari, județul Gorj, cariera minieră Jilț. La faţa locului au fost deplasate 2 echipaje pentru descarcerare, trei echipaje SMURD şi o autospecială pentru victime multiple, precum şi opt echipaje din Serviciul de Ambulanţă Gorj. S-a activat Planul Roşu de Intervenţie pentru a face faţă situaţiei. Trei persoane se aflau în stare de inconştienţă, iar alte opt au suferit leziuni, dar se aflau în stare de conştienţă şi erau cooperante. În acest moment, una dintre victime este transportată la spitalul din Rovinari, două la spitalul din Târgu Jiu, iar una este evaluată medical la faţa locului”, a anunțat Florin Chisim, purtător de cuvânt al ISU Gorj. Sursă: Digi24.