Polițiștii Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Biroului pentru Protecția Animalelor în colaborare cu specialist din cadrul DSP Mehedinți, DSVSA Mehedinți, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și polițiștii Direcției de Poliție Locală Drobeta-Turnu Severin au organizat o activitate pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, în zona limitrofă a municipiului.
“Au fost demolate 11 adăposturi de animale impovizate în care au fost identificați câini periculoși, cabaline, păsări din familia Columbidae, Phasianidae. Ulterior au fost depuși în adăpostul special amenajat un număr de 17 exemplare canine, dintre care 12 exemplare aparțin metișilor rasei American StaffordshireTerrier (Amstaff), 2 exemplare aparțin metișilor rasei Dog Argentinian, iar 3 exemplare canine sunt de rasă comună.” Transmite IPJ Mehedinți
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 2800 de lei.
1 comentariu. Leave new
Ei sunt paraziți societății,cei ce trăiesc din taxele și impozitele severinenilor și sunt bolnavi de ,,LENE”.