Niciun comentariu

PARTIDUL VERDE, PENTRU PRIMA OARĂ ÎN MEHEDINȚI, DE LA RELANSARE

Noii lideri naționali ai Partidului Verde s-au aflat astăzi în Mehedinți, la prima conferință de presă organizată după relansarea partidului. Formațiunea politică a lansat Programul România Sănătoasă. Concret, Verzii cer creșterea bugetelor pentru educație, sănătate și cercetare, mai ales pentru cercetarea privind schimbările climatice. Ei mai reclamă și problemele din domeniul energiei și cer “suprataxarea impozitelor imorale din energie.”

Nu este normal să avem o creștere preconizată a profitului de la Complexul Energetic Oltenia, de cinci ori la OMV Petrom, de asemenea o creștere la Hidroelectrica, iar în același timp să avem printre cele mai mari prețuri la energie din întreaga Europă. Noi reușim în România să producem cea mai mare parte din energia pe care o consumăm și în continuare, nici șeful statului nici premierul, nici șeful Partidului Social Democrat aflat la guvernare alături de PNL, nu reușesc să dea niște răspunsuri. De ce avem în continuare cel mai mare preț la energie electrică din Uniunea europeană în condițiile în care noi producem în această țară energie electrică.” A declarat Marius Lazăr, copreședinte al Partidului Verde

Reprezentanții Partidului Verde mai propun o finanțare echitabilă  a sistemului public de sănătate. Ei susțin ca un procent minim din banii obținuți din vânzarea certificatelor de carbon să se întoarcă în investițiile de infrastructură medicală publice. 

Este vorba de aceste certificate verzi noi propunem ca 25 la sută din cuantumul plății acestor certificate verzi să se întoarcă în sistemul medical, fie în modernizarea infrastructurii medicale existente, fie în construirea de noi spitale. E posibil acest lucru, trebuie doar să existe voință politică.” A mai adăugat Marius Lazăr, copreședinte al Verzilor

La conferința de presă organizată la Drobeta-Turnu Severin a fost prezent și preşedintele Partidului Verde Gorj, Adrian Tudor, care a vorbit despre implicarea sa în Liga Aleșilor Locali.

Consilierii Verzi din Europa sunt mereu în contact, acum și cei din România vor avea acces la aceste informații. Facem un schimb de proiecte, vedem ce inițiative au colegii noștri din localități ale țărilor europene, de asemenea și ei văd ce inițiative avem noi. Unul din atributele pe care le are Liga Aleșilor este acela de a crea proiecte cadru. Vrem să depunem proiecte unitar în toate localitățile unde Verzii au aleși locali.  A transmis Adrian Tudor, consilier local în orașul Târgu-Jiu și Președinte al Partidului Verde, Gorj

Partidul Verde a început pe 3 septembrie 2022, când a avut Congresul Extraordinar, un nou drum politic cu un statut și un nou program politic. 

S-ar putea să îți placă și:

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed