Municipiul Drobeta-Turnu Severin a intrat într-un amplu proces de reabilitare, în aproape toate zonele, chiar și acolo unde nu s-a intervenit niciodată.
În aceste zile, au fost demarate lucrări de modernizare, în zona Oficiului de Cadastru, pe o stradă intens circulată, Serpentina Roșiori. Aici sunt amplasate mai multe instituții publice, pe lângă casele de locuit, care continuă să se extindă. Pentru o mai mare populare a zonei, primăria dezvoltă un proiect pe fonduri europene și fonduri locale, care cuprinde realizarea rețelelor apă-canal și branșament gaz, după care, asfaltarea.
Pe lângă Serpentina Roșiori, alte două străzi învecinate, vor beneficia de modernizare, străzile Kladovo și Ilie Balaci. Se lucrează la foc continuu, profitând de vremea bună, pentru a se accelera finalizarea proiectului.