Un doljean de 55 de ani, a agresat două femei, de 74 și 75 de ani, în comuna Ostroveni. Cele două i-au căzut victime bărbatului, care le-a lovit și bruscat. Acestea au cerut ajutorul poliției.
”Ieri, 28 iulie, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 55 de ani, din comuna comuna Ostroveni, bănuit de comiterea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe. Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit că bărbatul, la data de 26 iunie a.c., în timp ce se afla pe o stradă din comuna Ostroveni, ar fi agresat fizic o femeie de 74 de ani, din localitate. Ulterior, cel în cauză s-ar fi deplasat pe aceeaşi stradă din comuna Ostroveni, unde ar fi agresat fizic o altă femeie de 75 de ani, din localitate”, comunică IPJ Dolj.
Bărbatul a fost dus la sediul poliţiei pentru audieri, iar în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a fost reţinut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. Astăzi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.