Accident de circulație cu cinci victime, produs în localitatea Roșiori din comuna Vânători – județul Mehedinți, în această dimineață. Două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs între două autoturisme, în localitatea Roșiori, din comuna Vânători.
”La sosirea pompierilor, cinci persoane din autoturismele implicate în accident necesitau îngrijiri medicale, acestea suferind politraumatisme. Victimele, doi bărbați de circa 55 de ani, respectiv 30 de ani, o femeie de circa 28 de ani și doi minori cu vârsta de circa 9 ani, au fost preluate de către echipajele medicale SMURD și SAJ în stare de conștiență și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin. La spital a fost transportat și un sugar, fără probleme”, a transmis ISU Mehedinți.
Pompierii au asigurat măsurile de apărare împotriva incendiilor la autovehiculele implicate în accident. Cercetările sunt în curs, pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.