Acțiunile polițiștilor pentru prevenirea unor tragedii în trafic continuă în toată țara. În urma raziilor efectuate, mai mulți șoferi au fost prinși pe picior greșit, unii, sub influența aburilor lui Bachus, alții, sub mirajul unor substanțe psihoactive. Un barbat de 53 de ani a fost depistat ieri noapte, de către poliția orașului Moldova Nouă, în comuna Sichevița, cu o alcoolemie de 1,12 mg /l. Acestuia i s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.
Un alt caz de prieten cu paharul, a fost depistat de polițiștii din Oțelul Roșu, de data aceasta, un șofer mai tânăr, 30 de ani, cu o alcoolemie ceva mai mare, 1,80/l alcool pur în aerul expirat. A fost dus la cea mai apropiată unitate medicală pentru a i se recolta probe de sânge și i s-a întocmit dosar penal.
Euforia l-a cuprins și pe un șofer de 32 de ani, depistat pe DN 57, Moldova Nouă, care, la testarea cu etilotestul, s-a dovedit că nu consumase băuturi alcoolice. Cu toate acestea, polițiștilor li s-a părut suspect comportamentul șoferului, prin urmare, l-au testat cu Drugtest-ul. S-a dovedit că acesta consumase substanțe interzise, drept pentru care, s-a ales cu dosar penal. Toate cele trei cazuri au fost comunicate de către Inspectoratul de Poliție Caraș-Severin.
Atentie șoferi, nu vă puneți viața în pericol, nu puneți viețile altor participanți la trafic în pericol!