Connect with us

Administrație

Legea offshore, a fost votată în Comisiile reunite de buget -finanțe și industrii

Legea offshore intră, în această săptămână, la vot final în Camera Deputaţilor

Proiectul de lege a fost adoptat săptămâna trecută de Senat cu largă majoritate. La dezbaterile din comisiile de specialitate din Senat nu s-au adus modificări importante față de varianta propusă de către Coaliție.

După votul din Senat, ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat, că prin această lege se va „asigura independenţa şi securitatea energetică a României şi, totodată, prin modificările propuse vom stimula dezvoltarea înteprinderilor mici şi mijlocii implicate în sectorul offshore”.

”Aceste resurse suplimentare de gaze naturale ar contribui la asigurarea aprovizionării sustenabile a României cu energie, la atingerea ţintelor de decarbonizare pe termen lung, precum şi la dezvoltarea infrastructurii naţionale, sau a altor industrii cu valoare adăugată mare, respectiv chimia şi petrochimia”, a subliniat Virgil Popescu.

După începerea exploatărilor de gaz din Marea Neagră, România va deveni un pol de stabilitate în regiune din acest punct de vedere.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz. După ce va fi adoptată de deputați, legea ar urma să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze