Connect with us

Sistem Bolnav

Taximetrist băut, prins în timp ce încerca să dea mită unui polițist

Un taximetrist din Drobeta Turnu Severin a fost depistat băut la volan, însă pentru a scăpa basma curată, a încercat să îl mituiască pe polițistul care l-a descoperit. Tânărul agent al I.P.J. Mehedinți, Robert Popa, din cadrul Biroului Rutier, a luat, însă, atitudine și a sesizat autoritățile competente despre acest incident. Acum, șoferul se află sub control judiciar. 

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, au prins în flagrant un conducător auto, în vârstă de 36 ani, din  județul Mehedinți, în timp ce oferea suma de 900 lei unui agent de poliție din cadrul I.P.J. Mehedinți – Poliția Municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru a nu-i întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influența alcoolului sau altor substanțe. 

„În fapt, în cursul zilei de astăzi, doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Mehedinți, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, o persoană care conducea pe drumurile publice un autoturism în regim de taxi,  iar cu ocazia testării cu aparatul alcooltest, a rezultat că are o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice. În această din urmă împrejurare, conducătorul auto i-a promis și oferit ulterior unui membru al echipajului de poliție suma de 900 lei, pentru a-l determina pe acesta să nu întocmească actele privind constatarea săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influența alcoolului sau altor substanțe. Menționăm că agentul de poliție a refuzat primirea banilor,  sesizând Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți. Întreaga acțiune infracțională a fost filmată de către agenții de poliție cu bodycam-urile aflate în dotare.”  transmite Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți.

Taximetristul, care are calitatea de inculpat,  a fost condus la sediul Parchetului  de pe lângă Tribunalul Mehedinți, unde cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. Totodată, procurorul de caz din cadrul unității de parchet a dispus față de inculpat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze