PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TĂIERE FĂRĂ DREPT DE ARBORI ȘI FURT DE ARBORI

La data de 17 mai a.c., sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, polițiștii Poliției Orașului Vânju Mare cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Ordine Publică, Biroului pentru Protecția Animalelor, Biroului Siguranța Școlară, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat peste 40 m.c. de material lemnos, precum și bunuri folosite la săvârșirea faptelor.”În fapt, s-a reținut că, în perioada septembrie 2021- aprilie 2022, mai multe persoane ar fi tăiat și sustras material lemnos, din fondul forestier national, pe care l-ar fi folosit pentru consumul propriu sau l-ar fi valorificat în mai multe localități, din județul Mehedinți. Au fost puse în executare 12 mandate de aducere, urmând ca persoanele în cauză sa fie conduse la sediul Poliției Orașului Vânju-Mare, în vederea audierii, stabilirii activități infracționale și recuperării prejudiciului.”, conform IPJ Mehedinți.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.

video Poliția română

S-ar putea să îți placă și:

Tags: furt de lemne, ipj mehedinți, percheziții

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed