Până în această seară, la ora 21:00, județul Mehedinți se află sub incidența atenționării meteorologice Cod Galben ce vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată, conform informării transmise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.
“Sunt prognozate frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări de apă, ISU Mehedinți recomandă populației să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. În situația manifestării vântului puternic, cetățenii sunt sfătuiți să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber și să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care să le asigure protecţia. Totodată, parcarea autoturismelor se va face în zone ferite, la distanţă față de copaci, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care i-ar putea răni prin cădere. Dacă se află în autovehicul, trebuie să se îndepărteze, pe cât posibil, de zona în care vântul suflă cu putere și să rămână în interiorul acestuia, purtând centura de siguranţă.” Transmite ISU Mehedinți
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.