Începutul noului an școlar vine cu schimbări pentru elevii și preșcolarii din nouă unități de învățământ din Mehedinți. Clădirile sunt în plin proces de modernizare, iar în funcție de stadiul lucrărilor, copiii vor învăța temporar în alte spații sau vor avea un program adaptat.
La Burila Mare, elevii au fost mutați la Crivina, în timp ce copiii de la Grădinița Schela își vor desfășura activitatea în cadrul Școlii Schela. Și preșcolarii de la Grădinița Greci au fost relocați la Școala Greci, iar activitatea Creșei „Micul Prinț” se va desfășura temporar într-un alt spațiu.
La Eșelnița, lucrările de modernizare sunt finalizate în proporție de aproximativ 95%, iar elevii vor fi mutați în spațiile modernizate odată cu începerea noului an școlar.
O situație diferită este în Șovarna, unde urmează să înceapă lucrările de modernizare a școlii, finanțate prin PNRR. Pe perioada intervențiilor, elevii își vor desfășura cursurile în corpuri adiacente unității de învățământ.

Colegiul Național Pedagogic, în lucrări ample
Una dintre cele mai complexe situații este la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja” din Drobeta-Turnu Severin, unde lucrările de modernizare sunt ample.
Pe durata șantierului, activitatea didactică va fi organizată în două schimburi. Pentru asigurarea spațiilor necesare au fost identificate săli de clasă în mai multe unități de învățământ din municipiu: Colegiul Național „Gheorghe Țițeica”, Liceul „Drobeta”, Liceul nr. 4 și Școala nr. 10.
Astfel, elevii și cadrele didactice vor trebui să se adapteze temporar unor spații și programe diferite, până la finalizarea lucrărilor.

Autoritățile din educație spun că soluțiile au fost stabilite astfel încât procesul educațional să continue fără întreruperi, iar lucrările de modernizare să poată fi realizate în condiții de siguranță.
Investițiile vizează modernizarea și îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ, astfel încât, după finalizarea lucrărilor, elevii să poată reveni în spații reabilitate și adaptate cerințelor actuale.














