Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

A alertat autoritățile că un bărbat s-ar fi înecat în Dunăre, pentru a vedea dacă părinții îl iubesc. A primit amendă de 500 de lei

Mobilizare în noaptea de 11 august, în Portul Drobeta-Turnu Severin, după o sesizare privind un presupus înec în Dunăre. Polițiștii, pompierii și polițiștii de frontieră au intervenit pentru căutarea unui bărbat, însă au descoperit că totul fusese o farsă.

Apelul a fost primit la ora 23:01, când polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au fost sesizați că, în portul municipiului, un bărbat s-ar fi aruncat în fluviul Dunărea și s-ar fi înecat.

La fața locului au ajuns polițiștii Biroului Ordine Publică, echipaje ale ISU Mehedinți și polițiști ai Poliției de Frontieră. Au fost efectuate verificări pentru identificarea și găsirea presupusei victime.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit însă că bărbatul de 33 de ani, din Strehaia, era în viață și se afla la locuința unui prieten, în vârstă de 36 de ani, din Drobeta-Turnu Severin. Cei doi consumau băuturi alcoolice.

Potrivit IPJ Mehedinți, bărbatul de 33 de ani i-ar fi cerut prietenului să îi anunțe părinții că s-ar fi aruncat în Dunăre, pentru a vedea dacă aceștia îl iubesc.

Pentru fapta sa, bărbatul a fost sancționat contravențional cu 500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Aproape 1.000.000 de lei în amenzi pentru apeluri abuzive la 112

IPJ Mehedinți atrage atenția că numărul unic de urgență 112 trebuie utilizat exclusiv pentru situații reale, în care este necesară intervenția rapidă a echipajelor.

Potrivit datelor transmise de polițiști, de la începutul anului 2026, în județul Mehedinți au fost înregistrate 578 de apeluri abuzive, iar pentru alertarea nejustificată a autorităților au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 998.200 de lei.

Autoritățile reamintesc că apelarea abuzivă a numărului 112 este sancționată contravențional. Conform OUG 34/2008, amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei, iar în cazul repetării faptei în termen de un an, sancțiunea poate ajunge până la 4.000 de lei.

Polițiștii avertizează că un apel fals nu este doar o glumă: echipajele mobilizate pentru o intervenție care nu există pot fi indisponibile în momentul în care o altă persoană are cu adevărat nevoie de ajutor.

Numărul 112 trebuie apelat doar atunci când există o situație reală de urgență.

 

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!