Reprezentanții Ministerului Energiei și ai celor mai mari consumatori industriali din România se reunesc luni, 3 august, de la ora 12:00, într-o ședință online în care vor fi discutate măsuri pentru reducerea voluntară a consumului de electricitate în orele de vârf. Întâlnirea are loc în contextul în care România se află în stare de alertă energetică pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit Digi24, autoritățile vor solicita companiilor cu un consum ridicat de energie să își mute, acolo unde este posibil, o parte din activitatea industrială în intervalele în care rețeaua este mai puțin solicitată, pentru a reduce presiunea asupra Sistemului Energetic Național și pentru a evita eventuale deconectări.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat că au fost deja contactați cei mai mari consumatori de energie din țară.
„Am făcut deja o comunicare consumatorilor semnificativi, peste 50.000 de megawați-oră consum. Avem luni, la ora 12:00, o reuniune în regim online. Am selectat un număr consistent de firme cu care vom discuta, să vedem în ce măsură își pot reorienta activitatea pentru a nu supraaglomera orele de seară.”
Oficialul a precizat că autoritățile preferă o soluție bazată pe colaborare, în locul unor măsuri restrictive.
„Ne-ar ajuta foarte mult și vom cere marilor consumatori, aceia care pot, să își reorienteze producția și fluxul industrial către orele care nu sunt de vârf. Sunt convins că vor înțelege. Este mai periculos, dificil și dezavantajos pentru ei să-i deconectăm, pentru că le-ar crea probleme. Mai bine facem un program voluntar controlat, în care ei își reorientează activitatea sau cei care lucrează în bandă își reduc consumul.”
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că principalii consumatori industriali au fost deja notificați și că Guvernul va analiza împreună cu aceștia modalitățile prin care consumul de energie poate fi redus în intervalele critice.
„Noi am notificat principalii consumatori din România că există o posibilitate de a face acest lucru și luni vom avea o întâlnire cu dânșii, în așa fel încât să luăm în calcul și planificări în vederea reducerii consumului acestor consumatori industriali importanți, pentru a asigura energia electrică către populație.”
Deconectarea marilor consumatori rămâne ultima soluție
Cristian Bușoi a explicat că legislația permite deconectarea marilor consumatori industriali în cazul unei crize severe, însă autoritățile încearcă să evite un astfel de scenariu.
„În caz de situație gravă de lipsă de electricitate în sistem, există proceduri, un manual, proceduri legale prin care se pot deconecta în primul rând marii consumatori industriali. Dar nu vom ajunge acolo, luăm toate măsurile ca să nu ajungem acolo.”
De ce a fost declarată alerta energetică
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a declarat, pe 31 iulie, starea de alertă energetică la nivel național pentru 30 de zile, după reducerea producției de energie electrică provocată de seceta severă și de debitul extrem de scăzut al Dunării.
Una dintre cele mai mari preocupări este funcționarea în siguranță a Unității 2 de la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, care asigură aproximativ 10% din energia electrică necesară României.
Pentru limitarea efectelor, Guvernul a aprobat finanțarea unor lucrări de urgență în zona Bala–Dunărea Veche și a alocat șapte milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară. Totodată, toate capacitățile de producție au primit recomandarea să funcționeze la capacitate maximă, iar România poartă discuții și cu Ucraina pentru un posibil sprijin în orele cu consum ridicat.
„Este o situație prin care trec toate țările din vecinătate și acest lucru nu ne ajută, pentru că cererea de energie din importuri este la fel de mare, dar sper să reușim să menținem sistemul național în funcțiune și, prin măsurile pe care le luăm, să asigurăm funcționarea normală”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Sursa: Digi24/ Foto: Inquam Photos/ Mălina Norocea















