Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Federația SANITAS declanșează greva de avertisment pe 20 iulie și greva generală din 28 iulie. Sindicaliștii din Mehedinți se alătură protestului

Federația SANITAS din România a anunțat declanșarea protestelor împotriva politicii economice și sociale a Guvernului, cu respectarea tuturor etapelor prevăzute de lege. Astfel, pe 20 iulie va avea loc o grevă de avertisment, iar începând cu 28 iulie va fi declanșată greva generală pe termen nelimitat. La acțiunea de protest se vor alătura și membrii SANITAS Mehedinți.

Potrivit Federației SANITAS, principalele revendicări vizează salvarea și consolidarea sistemului public de sănătate, adoptarea unei legi a salarizării bugetare corecte și echitabile, negociată cu sindicatele, precum și respectarea dialogului social înainte de adoptarea deciziilor care afectează personalul din sistemul public.

Președintele Federației SANITAS, Iulian Pope, susține că decizia de a declanșa greva a fost determinată de lipsa dialogului cu autoritățile.

„Nu noi am ales greva. Guvernul ne-a împins spre ea. După ani întregi în care guverne succesive au amânat reformele reale, au încălcat angajamentele asumate și au tratat personalul din sănătate ca pe o simplă cheltuială bugetară, Guvernul Bolojan a decis să închidă definitiv ușa dialogului social și să impună o lege a salarizării elaborată fără o negociere reală cu cei pe care îi afectează.”

Federația SANITAS precizează că protestul se va desfășura cu respectarea prevederilor legale. În toate unitățile sanitare vor fi asigurate urgențele și activitățile obligatorii prevăzute de lege, urmând să fie menținută cel puțin o treime din activitatea normală, astfel încât viața și sănătatea pacienților să nu fie puse în pericol.

Totodată, organizația sindicală anunță că pentru declanșarea grevei au fost notificate 523 de unități sanitare, iar dreptul de a semna pentru participarea la protest îl au atât membrii SANITAS, cât și angajații care nu fac parte din federație sau sunt membri ai altor organizații sindicale din domeniul sănătății.

Liderul Federației SANITAS a mai spus că protestul nu este îndreptat împotriva pacienților, ci urmărește apărarea sistemului public de sănătate.

„Vreau să reafirm faptul că greva SANITAS nu este îndreptată împotriva pacienților. Este un protest pentru salvarea sistemului public de sănătate, înainte ca acesta să fie împins într-o criză și mai profundă. Un sistem în care personalul pleacă, secțiile rămân fără oameni, iar accesul cetățenilor la servicii medicale de calitate devine din ce în ce mai dificil. Ceea ce refuzăm să acceptăm este încercarea Guvernului de a transforma personalul medical în țap ispășitor pentru propriile greșeli. Nu sindicatele au întârziat ani de zile reforma salarizării. Nu sindicatele au ignorat dialogul social. Nu sindicatele au elaborat proiecte de lege în spatele ușilor închise și le-au prezentat partenerilor sociali doar când deciziile erau deja luate.” A precizat Iulian Pope.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Tags: greva, greva de avertisment, Grevă generală, Guvernul Bolojan, Iulian Pope, mehedinti, personal medical, restartnews, salarizare, sanatate, sanitas, SANITAS Mehedinți, sindicate, spitale

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!