Un utilaj agricol dat în urmărire internațională de autoritățile judiciare din Italia a fost descoperit de polițiștii mehedințeni în timpul unui control rutier desfășurat pe DN 6, în municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în noaptea de 3 iulie, în jurul orei 23:25, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru verificări o autoutilitară care transporta un utilaj agricol.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că utilajul figura ca bun căutat la nivel internațional, în vederea indisponibilizării și identificării persoanei în posesia căreia se află, alerta fiind introdusă de autoritățile judiciare din Italia.
Polițiștii au indisponibilizat utilajul agricol, acesta fiind transportat și depozitat într-un spațiu special amenajat pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească modul în care utilajul a ajuns pe teritoriul României și dacă există persoane implicate în săvârșirea unor infracțiuni privind proveniența acestuia. Cercetările continuă pentru clarificarea întregii situații de fapt.














