Consiliul Județean Mehedinți face un nou pas în procesul de modernizare a administrației publice. Președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, a anunțat semnarea contractului de servicii pentru implementarea platformei digitale a instituției, în cadrul proiectului „Digitalizarea proceselor la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia – Județul Mehedinți”, finanțat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027.
„Digitalizarea nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru o administrație modernă și eficientă. Prin această investiție vom simplifica relația dintre instituție și cetățean, vom reduce timpul de soluționare a solicitărilor și vom oferi servicii publice mai rapide, mai transparente și mai accesibile. Continuăm să folosim fondurile europene pentru proiecte care aduc beneficii concrete mehedințenilor și contribuie la modernizarea administrației județene.” A transmis Aladin Georgescu.
Proiectul urmărește dezvoltarea unei platforme digitale unitare care va facilita accesul cetățenilor la serviciile oferite de Consiliul Județean Mehedinți și de instituțiile aflate în subordine. Totodată, investiția are ca obiectiv reducerea birocrației, eficientizarea activității administrative și extinderea serviciilor publice în format electronic.
Valoarea contractului se ridică la 2.528.900 de lei, TVA inclus.















