Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Fără trenuri timp de cinci ani: linia Drobeta Turnu Severin–Caransebeș se închide din 2027

Una dintre cele mai importante magistrale feroviare din vestul României va fi închisă total pentru circulația trenurilor timp de cinci ani. CFR SA a notificat oficial operatorii feroviari că traficul pe secțiunea Drobeta Turnu Severin -Caransebeș va fi suspendat integral în perioada februarie 2027-februarie 2032, pentru desfășurarea unor ample lucrări de modernizare.

Decizia vizează linia simplă electrificată care face legătura între Oltenia și Banat și care reprezintă un tronson strategic pentru transportul feroviar național și internațional. Potrivit documentului transmis de CFR, închiderea este necesară pentru executarea în condiții de siguranță a lucrărilor incluse în proiectul de reabilitare a căii ferate Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș.

Pe durata celor cinci ani vor fi refăcute integral infrastructura și suprastructura feroviară, instalațiile de semnalizare și sistemele de electrificare, într-unul dintre cele mai mari șantiere feroviare deschise în ultimii ani în România.

Impactul asupra traficului va fi major, trenurile urmând să fie deviate sau înlocuite cu soluții alternative de transport. În schimb, după finalizarea investiției, CFR promite o linie modernizată la standarde europene, cu viteze mai mari de circulație, siguranță sporită și capacitate crescută de transport.

Proiectul face parte din programul de investiții cu finanțare externă al CFR SA. În februarie, compania anunța contractarea serviciilor de cadastru necesare exproprierilor, iar modernizarea integrală a căii ferate Craiova – Caransebeș, relansată la licitație în urmă cu doi ani, are o valoare estimată de peste 16 miliarde de lei.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Tags: Banat, caransebes, cfr, drobeta turnu severin, infrastructura, investitii, modernizare, oltenia, Restartnews.ro, romania, transport feroviar

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!