Copiii și familiile din Drobeta-Turnu Severin sunt invitați pe 1 Iunie 2026, începând cu ora 10:30, la Pădurea Crihala, unde va avea loc prima ediție a competiției „Carting & Off Road”, un eveniment dedicat Zilei Copilului, care promite o zi plină de energie, aventură și activități pentru toate vârstele.
Programul pregătit pentru participanți include competiții sportive și momente spectaculoase, dar și activități artistice și demonstrații speciale.
Pe lângă cursele și activitățile de off-road și carting, organizatorii au pregătit și un program artistic susținut de Palatul Copiilor, care va aduce pe scenă momente de dans și muzică.
Un punct de atracție al zilei îl vor reprezenta și demonstrațiile enduro cu ATV-uri și motociclete, unde pasionații sporturilor motorizate vor putea urmări demonstrații spectaculoase.
De asemenea, la eveniment va participa și echipa Salvamont Mehedinți, invitat special al competiției, care va susține o prezentare a activității desfășurate și va oferi celor prezenți ocazia să descopere mai multe despre intervențiile și misiunile salvatorilor montani.
Potrivit organizatorilor, evenimentul își propune să aducă împreună sportul, distracția și spiritul de sărbătoare într-un cadru destinat întregii familii.
În program sunt anunțate și jocuri, animație, muzică, premii și alte surprize pentru copii.















