Liderul grupării suspectate de proxenetism, destructurată în urma perchezițiilor desfășurate în județele Mehedinți și Timiș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Alături de acesta, alți doi suspecți au primit aceeași măsură, în timp ce alte două persoane cercetate în dosar au fost plasate sub control judiciar.
Cei cinci membri ai grupării au fost reținuți inițial pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți, fiind acuzați că exploatau sexual două tinere de 20 și 22 de ani, cărora le găseau clienți în zona de sud-vest a țării.

Anchetatorii au efectuat mai multe percheziții domiciliare, în urma cărora au descoperit importante sume de bani, o armă de tip Airsoft și o cantitate semnificativă de materiale pirotehnice.

Potrivit anchetatorilor, liderul grupării lucra ca asistent medical la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mehedinți.
După audieri, suspecții au fost prezentați în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru trei dintre inculpați și măsura controlului judiciar pentru ceilalți doi.
Polițiștii continuă cercetările în acest dosar, sub coordonarea procurorilor, pentru documentarea întregii activități infracționale.














