O anchetă penală a fost redeschisă în Mehedinți pentru a se stabili modul în care instituțiile responsabile de protecția copilului au gestionat cazul minorului de șapte ani ucis de mamă în luna septembrie a anului trecut. Tatăl copilului susține că a făcut numeroase sesizări către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți și către Direcția de Asistență Socială Drobeta-Turnu Severin, reclamând faptul că nu își poate vedea fiul, însă afirmă că nimeni nu a intervenit.

Tragedia s-a petrecut în septembrie 2025, când femeia și-a ucis copilul, apoi și-a luat viața. Tatăl băiatului spune că instituțiile sesizate nu au tratat cu seriozitate situația și că verificările au fost făcute superficial.

„Nu m-a lăsat să îmi văd copilul și am făcut sesizări inclusiv la Avocatul Poporului. Ce credeți că s-a întâmplat cu toate aceste sesizări? Nimic. Am depus plângeri pentru abuz în serviciu împotriva reprezentanților DAS, DGASPC și inclusiv împotriva Avocatului Poporului. Ce credeți că s-a întâmplat? Tot nimic”, a declarat Florin Mladin, tatăl copilului.
După ce inițial cauza a fost clasată, bărbatul a formulat noi plângeri penale și a insistat pentru reluarea anchetei, convins că tragedia ar fi putut fi prevenită dacă instituțiile competente ar fi intervenit la timp.

„Dacă s-ar fi făcut măcar minimul de efort, această tragedie nu ar fi avut loc. Trebuia doar să fie respectată legea, nimic mai mult”, a declarat Florin Mladin, tatăl copilului.
La aproape nouă luni de la tragedie, ancheta penală va continua, iar angajații instituțiilor responsabile vor fi cercetați pentru abuz în serviciu.
„S-a solicitat efectuarea de cercetări pentru a se stabili în ce măsură faptele reprezentanților Direcției de Asistență Socială Drobeta-Turnu Severin au contribuit la lipsa de protecție a minorului și, în final, la decesul acestuia”, a declarat procuror Anne Marie Nicole, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Reprezentanții Tribunalului Mehedinți au confirmat că soluția inițială de clasare a fost infirmată și că urmărirea penală a fost redeschisă.
„Inițial a fost dispusă o soluție de clasare, care a fost infirmată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Ulterior, cauza a ajuns la judecătorul de cameră preliminară, care a confirmat redeschiderea urmăririi penale”, a declarat judecător Florența Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinți.

Ancheta desfășurată până în acest moment a arătat că femeia i-ar fi dat alcool copilului înainte de a-l ucide. Reprezentanții Direcției de Asistență Socială nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la acuzațiile formulate. Femeia era profesor de logică la liceul “Traian Lalescu” din Orșova. La momentul respectiv, colegii săi au declarat că nu au observat nereguli la comportamentul său.














