Un nou motiv de bucurie și mândrie pentru Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta-Turnu Severin.
În perioada 14–17 mai 2026, la Slatina, eleva SURDU N. Bianca Elena a reprezentat colegiul la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” – Limba și literatura română și Religie, unde a reușit să obțină Premiul Special pentru creativitate / abordare creativă, cu un punctaj foarte bun: 91 de puncte.
Rezultatul vine după multă muncă, emoție și pregătire, dar și datorită sensibilității și creativității de care Bianca a dat dovadă în cadrul competiției.

Reprezentanții colegiului au transmis că această performanță arată cât de frumos se pot îmbina cultura, credința și talentul atunci când există pasiune și dedicare.
Alături de Bianca, meritul acestei reușite le aparține și profesorilor coordonatori, Mirela Ciurel și Leontin Stăiculescu, cei care au îndrumat-o și susținut-o pe parcursul pregătirii pentru etapa națională.
Performanța elevei aduce încă o dată numele Colegiului Național „Gheorghe Țițeica” printre școlile care confirmă, an de an, valoarea educației și a elevilor din Drobeta-Turnu Severin.















