Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, miercuri, activități informativ-preventive în Gara Gara Drobeta-Turnu Severin și pe trenurile de călători, în cadrul campaniei naționale „Selfie pe tren nu ia like-uri, ia vieți”.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți, având ca scop informarea cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când încearcă să facă fotografii sau filmări în apropierea liniilor de cale ferată, pe vagoane sau în zona rețelelor electrice de înaltă tensiune.
Oamenii legii le-au explicat că arcul electric poate provoca accidente extrem de grave sau chiar pierderea vieții, chiar și fără atingerea directă a firelor electrice.
Totodată, participanții au primit recomandări pentru prevenirea furturilor din buzunare, a furturilor de bagaje, dar și informații privind prevenirea violenței domestice și a altor situații de risc.

Polițiștii recomandă cetățenilor să evite urcarea pe vagoanele de tren sau apropierea de rețelele electrice de înaltă tensiune, să nu realizeze fotografii în zone periculoase doar pentru rețelele de socializare și să își supravegheze permanent bagajele și bunurile personale.
De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să manifeste atenție sporită în zonele aglomerate și să adopte un comportament responsabil în apropierea infrastructurii feroviare.
Potrivit IPJ Mehedinți, astfel de activități au rolul de a crește gradul de conștientizare și responsabilizare a cetățenilor, în special în rândul tinerilor, pentru prevenirea accidentelor și a faptelor antisociale.
NICOLAE LOHON















