Severinenii sunt invitați să participe la un nou seminar dedicat sănătății, organizat în cadrul campaniei de educație și prevenție „Din grijă pentru tine”.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 aprilie 2026, de la ora 18:00, la Palatul Cultural „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, în Sala Ogașanu.
Tema seminarului – „Chirurgia: adevăr științific, mit și publicitate comercială” – aduce în prim-plan diferența dintre informațiile corecte din domeniul medical și percepțiile greșite sau exagerate promovate în spațiul public.
Invitatul special este conf. dr. Vârcuș Flore, medic primar chirurg, care va explica pe înțelesul tuturor aspecte esențiale legate de intervențiile chirurgicale, riscuri, beneficii și modul în care pacienții pot lua decizii informate.
Seminarul face parte dintr-o serie de întâlniri menite să crească nivelul de informare al populației în domeniul sănătății și să încurajeze prevenția.
Participarea este gratuită, iar cei interesați pot obține informații suplimentare la numărul de telefon 0762 367 960.















