Blocajul apărut în Comisia de buget din Parlament a fost depășit, iar coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind soluțiile financiare necesare pentru implementarea pachetului social propus de PSD.
Președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, susține că măsurile promovate de social-democrați au fost validate în urma discuțiilor purtate la nivelul coaliției.
Potrivit acestuia, în urma intervențiilor inițiate de liderul PSD, Sorin Grindeanu, au fost identificate resursele bugetare pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile.
„Coaliția de guvernare a identificat soluțiile bugetare necesare pentru implementarea pachetului social inițiat de PSD”, a transmis Aladin Georgescu.
Printre măsurile anunțate se numără acordarea unor ajutoare financiare unice pentru pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei, dar și majorarea indemnizațiilor pentru copiii cu dizabilități.
Liderul PSD Mehedinți consideră că aceste decizii reprezintă un pas important pentru susținerea persoanelor vulnerabile și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai.
În același timp, PSD anunță că nu renunță la alte inițiative sociale, precum reducerea contribuției la sănătate (CASS) pentru anumite categorii, inclusiv mame, veterani și personal monahal. Proiectul a trecut deja de Senat și se află în dezbatere la Camera Deputaților.
„România trebuie să meargă înainte prin investiții și dezvoltare economică, dar și prin grijă față de cei aflați în nevoie”, mai transmite Aladin Georgescu.













