Niciun comentariu

Proiect important pentru sud-vestul țării: Drumul Expres Drobeta-Turnu Severin – Calafat intră în etapa studiului de fezabilitate.

Ministerul Transporturilor a aprobat încheierea unui acord de parteneriat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Consiliul Județean Mehedinți și Consiliul Județean Dolj, pentru demararea procedurilor necesare realizării studiului de fezabilitate al Drumului Expres Drobeta-Turnu Severin – Calafat.

Acordul va fi supus aprobării marți, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Mehedinți. Documentul este necesar pentru lansarea procedurii de licitație privind elaborarea studiului de fezabilitate pentru acest proiect de infrastructură.

Potrivit datelor prezentate, drumul expres ar urma să aibă o lungime de aproximativ 70 de kilometri. Din acest total, circa 53 de kilometri vor traversa județul Mehedinți, pe tronsonul cuprins între limita localităților Șimian și Hinova și până la ieșirea din județ, spre localitatea Cetate din județul Dolj.

,,Proiectul este considerat important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din zonă, deoarece va asigura legătura cu viitoarea autostradă ce urmează să fie construită între Lugoj și Craiova. De asemenea, drumul expres ar urma să direcționeze traficul greu către Podul Calafat – Vidin, facilitând conexiunea rutieră cu Bulgaria, Grecia și Turcia. În prezent, peste 12.000 de vehicule tranzitează zilnic acest sector de drum, iar autoritățile spun că traficul a devenit tot mai aglomerat, motiv pentru care investiția este considerată necesară pentru județul Mehedinți.”, a transmis Aladin Georgescu, Președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Consiliul Județean Mehedinți va contribui financiar la realizarea studiului de fezabilitate, în cazul în care fondurile europene sau cele alocate de la bugetul de stat nu vor acoperi integral costurile. Reprezentanții administrației județene au transmis că proiectul ar putea avea un impact important nu doar asupra traficului rutier, ci și asupra dezvoltării economice a zonei, prin atragerea de investiții private și crearea de noi locuri de muncă.

Tags: consiliul judetean mehedinti, dezvoltare regională, drobeta-turnu severin, drum expres, infrastructura, Proiecte De Infrastructura, Restartnews.ro, Știrile care contează, știrile zilei, transporturi

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!