Un bărbat de 36 de ani a fost reținut de polițiștii din Mehedinți, după ce a fost prins că ar fi vândut droguri în Drobeta-Turnu Severin. Ancheta a arătat că, între octombrie 2025 și martie 2026, acesta ar fi cumpărat și pus în vânzare cocaină, cu prețuri între 300 și 600 de lei pe doză.
La percheziția făcută acasă, oamenii legii au găsit nu doar cocaină, ci și ketamină și canabis, un grinder și alte obiecte folosite pentru droguri. Toate aceste probe au fost ridicate pentru anchetă.
,, La data de 7 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea persoanei de 36 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Ieri, 8 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.” , transmite IPJ Mehedinți.
Autoritățile reamintesc că, pe tot parcursul procesului, persoana cercetată este considerată nevinovată până la o decizie finală.
Folo ilustrativ : Google













