Niciun comentariu

Captură de 84 kg de pește transportat ilegal.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Svinița au confiscat 84 de kilograme de pește din speciile fitofag și somn, transportate fără documente legale și în condiții improprii, de doi bărbați din județul Caraș-Severin.

Acțiunea a avut loc în data de 20 februarie 2026, în jurul orei 14:40, pe DN 57, în cadrul unei misiuni de combatere a braconajului piscicol. Oamenii legii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Caraș-Severin, în care se aflau doi bărbați.

,,În urma verificărilor, polițiștii au descoperit 79 de kilograme de pește din specia fitofag și 5 kilograme de somn, întreaga cantitate fiind transportată în condiții necorespunzătoare. Cei doi bărbați, în vârstă de 56 și 34 de ani, nu au putut prezenta documente de proveniență pentru marfa transportată. Întreaga cantitate de pește a fost ridicată în vederea confiscării și predată unei societăți comerciale autorizate, conform prevederilor legale.”, a transmis Corina Moraru, purtătorul de cuvânt al S.T.P.F Mehedinți.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de comercializare ilegală a peștelui ori deținerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale.

Tags: captură impresionantă de pește, mehedinti, Pește capturat, Poliția de Frontieră în acțiune, restart news, știri de actualitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!