Un brancardier angajat în cadrul Spitalului General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin este cercetat pentru luare de mită, după ce ar fi pretins bani pentru a facilita angajarea soției unei persoane, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Potrivit primelor informații, bărbatul a fost prins în flagrant în momentul în care primea suma de bani. Acesta ar fi părăsit locul de muncă pentru a se întâlni cu persoana denunțătoare și pentru a încasa banii.

,, Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cursul lunii decembrie 2025, suspectul în vârstă de 43 de ani, brancadier în cadrul Spitalului CFR Drobeta-Turnu Severin, a pretins și primit suma de 3.000 de euro, de la martorul denunțător, susținând că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta și astfel va obține angajarea pe un post de asistent medical al soției, în cadrul spitalului. Ulterior, suspectul a pretins și alte sume de bani, însă în urma sesizării procurorilor, în cauză au fost dispuse măsuri operative, iar autorul a fost prins în flagrant, în timp ce primea suma de 1.300 de euro.”, a transmis Gheorghe Ciocan, prim- procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Drobeta-Turnu Severin.
Individul a fost reținut și este cercetat pentru trafic de influență, urmând ca procurorul de caz să dispună măsurile legale care se impun a fi luate în continuare.













