Termocentrala Romag Termo Halânga a fost scoasă la vânzare prin licitație publică. Procedura va avea loc pe 24 februarie, de la ora 12:00, la sediul din Drobeta-Turnu Severin, fiind organizată de lichidatorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activități Nucleare.
La licitație sunt scoase terenuri cu o suprafață de peste 767.000 de metri pătrați, clădiri și construcții speciale, precum și echipamente tehnologice de mari dimensiuni, inclusiv șase cazane industriale. Un element important este faptul că platforma este racordată activ la Sistemul Energetic Național.
Prețul de pornire este de aproape 49 de milioane de euro, la care se adaugă TVA. Dosarele de participare pot fi depuse până la 20 februarie, ora 16:00. Potrivit datelor oficiale, procedurile de valorificare a activelor de la Halânga sunt în derulare încă din anul 2020.
Ce scria presa în anul 2021
Potrivit informațiilor publicate în iunie 2021 de Constanța Info, omul de afaceri Gabriel Comănescu, prin companiile din grupul său, era interesat de preluarea și operarea unor sisteme de termoficare din mai multe orașe din România, printre care Constanța, Deva și Drobeta-Turnu Severin.
La acel moment, presa arăta că firme din grupul GSP au fost incluse într-un consorțiu alături de Romgaz și Siemens, consorțiu care urma să dezvolte proiecte energetice majore finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Printre amplasamentele vizate apărea explicit și platforma de la Halânga, fosta termocentrală care deservea Severinul.
Sursele citate atunci indicau că planurile nu se limitau la construirea unor noi capacități energetice, ci vizau inclusiv operarea acestora, ceea ce ar fi dus, în timp, la transferul controlului asupra producerii energiei termice către un operator privat.

Vânzarea termocentralei Halânga, finalul unui plan conturat cu ani în urmă. Rolul Ministerului Energiei și al lui Virgil Popescu
În perioada în care aceste informații apăreau în presă, Ministerul Energiei era condus de sverineanul Virgil Popescu. Ministerul avea în subordine directă atât companiile energetice de stat, cât și activele falimentare sau aflate în conservare, inclusiv Romag Termo Halânga.
Potrivit materialelor publicate în 2021, Romgaz, companie aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, era poziționată ca partener-cheie în proiectele energetice discutate atunci, în timp ce GSP Power, companie controlată de Gabriel Comănescu, apărea ca furnizor de expertiză și potențial operator.
În acest context, presa a vorbit despre o strategie mai amplă de reorganizare a sistemelor de termoficare, în care platforme precum Halânga, Constanța sau Mintia (Deva) erau analizate ca active ce urmau să fie preluate și valorificate de investitori privați.

Licitația din 2026, o mutare anunțată
La aproape cinci ani după ce presa scria despre planuri legate de Halânga, termocentrala este scoasă oficial la licitație. Deocamdată, autoritățile nu spun clar cine sunt cei interesați să o cumpere, dar momentul ales nu pare întâmplător.
Încă din 2021, potrivit informațiilor apărute în presă, Halânga era privită ca parte dintr-un plan mai vechi, care viza preluarea unor sisteme de termoficare aflate în colaps financiar și trecerea lor în mâini private, într-un nou mod de funcționare. La acea vreme, sursele vorbeau despre interese clare pentru Severin, alături de Constanța și Deva.
Astfel, scoaterea la licitație a termocentralei Halânga, în 2026, pare mai degrabă continuarea firească a unor discuții și planuri făcute cu ani în urmă, nu o decizie apărută peste noapte.
Informațiile despre interesul pentru Halânga și despre numele vehiculate în 2021, se bazează pe articole de presă publicate la acel moment, care pot fi consultate aici:
Datele privind licitația actuală sunt informații publice și rezultă din procedura oficială de valorificare a activelor Romag Termo Halânga, disponibile aici:
👉 https://www.euroinsol.eu/licitatii













