Bucurie mare pentru copiii de la grădinița și Școala din Bâlvănești, care au avut parte de o surpriză specială în prag de sărbători. Moș Crăciun a poposit în mijlocul celor mici și le-a adus cadouri, cu sprijinul spiridușilor voluntari de la Filiala Mehedinți a Crucii Roșii Române.
Cei mici l-au întâmpinat pe Moș Crăciun cu zâmbete, emoție și colinde, iar darurile primite au adus multă bucurie și entuziasm în rândul copiilor. Acțiunea a fost posibilă datorită implicării voluntarilor Crucii Roșii, care au dorit să ofere un strop de magie și speranță copiilor din comunitate.

„Moș Crăciun a ajuns la grădinița și la Școala din Bîlvănești unde le-a adus celor mici cadouri, ajutat de spiridușii voluntari de la Filiala Mehedinți a Crucii Roșii Române”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii Filiala Mehedinți.
Inițiativa face parte din campaniile umanitare desfășurate de Crucea Roșie Română, Filiala Mehedinți, menite să sprijine copiii și comunitățile vulnerabile, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă.














