Femeile diagnosticate cu endometrioză ar putea beneficia de o zi liberă plătită de la muncă, în perioada menstruației, potrivit unei inițiative legislative adoptate de Senat. Proiectul de lege prevede acordarea unei zile libere, la cerere, pentru salariatele cu diagnostic medical confirmat. Propunerea legislativă, care completează Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, a fost adoptată cu 77 de voturi „pentru”, 34 „contra” și 4 abțineri. Ziua liberă va fi considerată vechime în muncă.

Potrivit textului adoptat, costurile aferente acestei zile libere vor fi suportate de angajator, care va putea beneficia de decontarea parțială a cheltuielilor din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, conform normelor metodologice ce urmează a fi stabilite prin hotărâre de Guvern.
Endometrioza este o afecțiune care provoacă, în principal, dureri pelviene severe, accentuate frecvent în timpul menstruației. Multe dintre persoanele afectate se confruntă și cu dureri sciatice, dureri mamare sau dureri articulare generalizate, similare celor din gripă, care pot afecta semnificativ capacitatea de muncă și calitatea vieții.













