Niciun comentariu

Detașamentul de pompieri Drobeta Turnu Severin, complet modernizat. Investiție majoră finalizată.

Sediul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a fost inaugurat astăzi, 10 decembrie, după finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de modernizare derulate în ultimii ani în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți.

Evenimentul a reunit oficialități locale, județene și reprezentanți ai structurilor MAI, alături de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a binecuvântat noul spațiu în care își vor desfășura activitatea salvatorii mehedințeni.

”Felicit pe toți cei care au avut inițiativa implementării acestui proiect, dar și pe toți cei care de-a lungul acestui an, au dus la bun sfârșit acest proiect.” A declarat Aladin Georgescu, președintele consiliului județean Mehedinți.

”Un moment frumos pentru județul Mehedinți, în special pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care mai face un pas remarcabil către dotarea instituțională, către crearea de performanțe pentru acest sistem.” A declarat prefectul județului, Alin Isuf

Clădire veche, transformare completă

Construit în 1981, sediul vechi al Detașamentului nu mai răspundea de mult cerințelor actuale privind siguranța, eficiența energetică și confortul personalului. Modernizarea era o necesitate, iar investiția – în valoare de 5,3 milioane lei – a fost realizată prin două etape de finanțare europeană, derulate între 2018 și 2025.

Recepția lucrărilor a avut loc în perioada 21 – 24 noiembrie, marcând oficial finalul unui proces amplu de reabilitare.

Un spațiu modern, adaptat nevoilor salvatorilor

Noul sediu găzduiește acum:

  • dispeceratul și birourile de comandă,

  • încăperi pentru personalul operativ,

  • spații pentru activitatea SMURD,

  • zone de odihnă,

  • grupuri sanitare și vestiare moderne,

  • spații tehnice și administrative, complet reconfigurate.

Interiorul a fost refăcut din temelii, cu accent pe funcționalitate și confort, pentru ca pompierii să își poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții.

Eficiență energetică la standarde europene

Modernizarea aduce și beneficii importante pentru mediu și costurile de funcționare:

  • emisiile de CO₂ scad de la 123,70 la 12,49 tone/an,

  • consumul de energie primară se reduce de peste 10 ori,

  • energia pentru încălzire scade cu aproape 90%,

  • clădirea integrează panouri solare și fotovoltaice,

  • instalațiile electrice, sanitare și termice au fost complet înlocuite,

  • au fost introduse sisteme moderne de climatizare, iluminat și securitate la incendiu.

Totodată, clădirea a fost adaptată pentru accesul persoanelor cu dizabilități, iar consumul energetic poate fi monitorizat și gestionat de la distanță.

O investiție pentru siguranța comunității

Modernizarea Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin reprezintă nu doar o îmbunătățire a condițiilor de lucru pentru pompieri, ci și un pas esențial în creșterea capacității de reacție în situații de urgență.

Spațiul modern, eficient și pregătit pentru provocările actuale contribuie la protejarea comunității și la intervenții mai rapide și mai sigure.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!