Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat prelungirea termenului de înscriere în programul „Start-Up Nation – România”, un proiect prin care întreprinderile mici și mijlocii pot obține finanțări de până la 250.000 de lei pentru a-și pune pe picioare afacerile.
Decizia vine după aprobarea Ordinului ministrului nr. 2338 din 21 noiembrie 2025, publicat în Monitorul Oficial, care extinde perioada de înscriere pentru a permite tuturor celor aflați în curs de formare antreprenorială să aibă timp suficient pentru a-și finaliza cursurile și pentru a înființa firmele necesare accesării finanțării.
Ministerul explică faptul că multe dintre cursurile de formare antreprenorială finanțate prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027 sunt încă în desfășurare, iar termenul inițial de 45 de zile pentru depunerea cererilor era insuficient.
”Cursurile de formare antreprenorială, finanțate prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, sunt încă în desfășurare. Din acest motiv, termenul inițial – maximum 45 de zile pentru depunerea cererilor de finanțare – era insuficient pentru asigurarea de șanse egale tuturor absolvenților de cursuri antreprenoriale, precum și pentru oferirea unei perioade de timp în care aceștia să-și deschidă noi întreprinderi cu care să participe la finanțare”, a anunțat ministerul, într-un comunicat.
Concret, platforma de înscriere pentru dobândirea competențelor antreprenoriale în Modulul 1 și Modulul 3 va rămâne deschisă timp de 45 de zile lucrătoare, în intervalul:
-
ora 10:00 – deschiderea înscrierilor în prima zi,
-
ora 20:00 – închiderea înscrierilor în ultima zi.
Există și posibilitatea unei noi prelungiri, dar nu mai târziu de 7 zile lucrătoare după finalizarea ultimului curs de formare.
Programul rămâne una dintre cele mai așteptate oportunități pentru cei care vor să își pornească o afacere, însă până la finalul lunii noiembrie numărul celor înscriși a fost considerat redus, motiv pentru care autoritățile au decis extinderea perioadei.
sursa: Alba24














