Muzeul Regiunii Porților de Fier primește o nouă confirmare a valorii sale culturale. În cadrul Galei Regionale „ROMÂNIA ești tu!”, desfășurată miercuri, 12 noiembrie 2025, la Filarmonica din Arad, instituția a fost premiată pentru excelență în cultură – o distincție care onorează munca și dedicarea celor care îi păstrează viu patrimoniul.

Evenimentul a reunit personalități, instituții și inițiative care contribuie, prin efort constant, la dezvoltarea și consolidarea identității românești. Gala, dedicată promovării valorilor autentice – cultură, tradiții, implicare socială și proiecte cu impact în comunitate – a avut ca scop recunoașterea celor care schimbă lucrurile în mod real.

Premiul acordat Muzeului Regiunii Porților de Fier, primit de managerul Nicolae Drăghiea, confirmă rolul major pe care instituția îl are în protejarea și promovarea istoriei zonei Dunării de Jos și a patrimoniului românesc în ansamblu. Sub coordonarea conducerii actuale, muzeul s-a remarcat prin expoziții moderne, proiecte educaționale, restaurări importante și o deschidere tot mai mare către public.
Distincția reprezintă nu doar o apreciere punctuală, ci și o recunoaștere a eforturilor de lungă durată prin care muzeul contribuie la păstrarea identității culturale și la transmiterea ei către generațiile viitoare.












