Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mehedinți, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, au efectuat în această dimineață, 22 octombrie, două percheziții domiciliare în Șimian și Drobeta-Turnu Severin, într-un dosar penal ce vizează furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe probe care vor ajuta la documentarea activității infracționale.
Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii iunie, un bărbat de 80 de ani, din Șimian, ar fi furat telefonul mobil al unei femei de 49 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce aceasta se afla pe bulevardul Tudor Vladimirescu.
Ulterior, un bărbat de 49 de ani, rudă cu cel de 80 de ani, ar fi folosit telefonul pentru a efectua șapte tranzacții bancare, în valoare totală de 16.000 de lei, folosind fără drept datele cardului bancar înrolat pe dispozitivul furat.
Polițiștii au pus în executare un mandat de aducere pe numele bărbatului de 80 de ani, cercetat pentru furt, iar cel de 49 de ani este investigat pentru efectuarea de operațiuni financiare frauduloase și acces ilegal la un sistem informatic.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.












