Începând de ieri, 12 octombrie 2025, Uniunea Europeană intră într-o nouă eră digitală la frontiere: Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) a devenit oficial operațional.
Practic, asta înseamnă că ștampila clasică de pe pașaport dispare treptat, fiind înlocuită de un sistem electronic care înregistrează automat intrările și ieșirile cetățenilor din afara Uniunii Europene (adică din țări non-UE) care călătoresc pe termen scurt – până la 90 de zile într-un interval de 180 de zile.

Cum funcționează sistemul:
La prima intrare în UE, cetățenilor non-UE li se vor colecta date biometrice – o fotografie facială și patru amprente digitale. Aceste informații vor fi stocate în sistem, astfel încât, la următoarele călătorii, verificarea se va face automat, mult mai rapid și fără formalități suplimentare.
EES va înregistra și data și locul de intrare sau ieșire din spațiul european, calculând automat cât timp o persoană poate rămâne legal în UE. În acest fel, sistemul va elimina erorile de calcul și va ajuta autoritățile să identifice mai ușor depășirile duratei de ședere.

Unde este deja activ în România
România a început implementarea sistemului în mod progresiv, la următoarele puncte de trecere a frontierei:
-
Midia (Constanța)
-
Stânca (Botoșani)
-
Naidaș (Caraș-Severin)
-
Sighet (Maramureș)
-
Aeroportul Internațional Sibiu
În următoarele șase luni, sistemul va fi extins etapizat și la restul punctelor de trecere a frontierei.
Sursa foto: Digi 24










