Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au desfășurat ieri, 25 septembrie, o acțiune pe DN 6, pentru verificarea legalității transportului de persoane.
În urma controlului, oamenii legii au depistat un bărbat de 55 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care ar fi efectuat transport public de persoane fără a deține documentele prevăzute de lege, respectiv copia conformă de transport persoane sau autorizația taxi.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii i-au retras certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare, dispunând totodată imobilizarea vehiculului pentru o perioadă de șase luni.
Reprezentanții IPJ Mehedinți reamintesc faptul că transportul neautorizat de persoane este interzis și atrage sancțiuni severe.
foto: generic/ arhiva restartnews