Polițiștii din Mehedinți au continuat, în ultimele 24 de ore, acțiunile pentru siguranța cetățenilor și disciplină în trafic, iar bilanțul este unul semnificativ: 16 permise de conducere au fost reținute de oamenii legii.

În acest interval, polițiștii au intervenit la 45 de evenimente, dintre care 23 semnalate prin apel la 112, și au efectuat verificări ample în trafic. 61 de șoferi au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise.

De asemenea, au fost controlate 232 de autovehicule și 292 de persoane, prin aplicația e-DAC, în scopul prevenirii faptelor ilegale.
Rezultatele acțiunilor:
-
216 sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de peste 106.000 de lei;
-
16 permise de conducere reținute pentru abateri grave;
-
12 vehicule retrase din circulație, după ce au fost descoperite defecțiuni care le făceau nesigure pentru trafic.

Polițiștii transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru a proteja comunitatea și a reduce numărul de accidente.












