Comuna Burila Mare este una dintre localitățile din Mehedinți unde furia naturii necontrolată a lăsat în urmă un dezastru. Peste 700 de acoperișuri și anexe gospodărești au fost afectate de grindină iar apa care s-a infiltrat în case a dus la distrugerea tavanelor, care au început să cadă și au făcut încăperile nelocuibile. Dintre cei 397 de proprietari afectați, doar cinci au avut casele asigurate.

Printre ei o găsim și pe doamna Aurelia Sârbu, cea care pentru acoperișul distrus a primit o despăgubire de peste 25.000 de lei.

Au fost sparte toate țiglele de pe acoperiș . Casa era nouă, construită acum 15 ani. Am avut asigurare și în trei săptămâni am primit banii., a declarat doamna Aurelia.
Reprezentații primăriei spun ca sunt foarte puțini cei care au avut asigurare pe locuință în momentul dezastrului. Mulți nu își fac astfel de asigurări pentru că nu sunt ei încă proprietari.

Dintre cei afectați, doar 4 au avut asigurare. Nu au casele pe numele lor și asta îi împiedică să își facă asigurare. , a declarat Leonard Cicic, reprezentant primăria Burila Mare.
Pentru restul de mai bine de 390 păgubiți a fost un coșmar să își vadă acoperișurile distruse. Veniturile mici i-a împiedicat să poată investi în reparații. Efortul a fost unul uriaș, astfel că au fost nevoiți să se împrumute ori să apeleze la economii.

O locuință poate fi asigurată cu o sumă de puțin peste 10 euro, lunar, spun brokerii. În primul rând ar trebui făcută asigurarea PAD, obligatorie, care acoperă despăgubiri în caz de cutremur, inundații sau alunecări de teren. Pentru grindină, acoperișuri spulberate de vânt sau alte pagube, trebuie încheiată o asigurare facultativă care costă 100 de euro, anual. În total, vorbim de 630 de lei anual, adică 52,5 lei/ lună.














