Senatorul PSD Oana Buzatu transmite un mesaj ferm privind poziția partidului în actualul context politic: decizia privind intrarea la guvernare sau rămânerea în opoziție va fi luată în mod democratic și responsabil, de majoritatea din interiorul PSD.
„ PSD va decide în mod democratic și responsabil dacă va intra la guvernare sau va rămâne în opoziție.
Orice opinie e binevenită, iar în ultimele săptămâni, ele nu au lipsit! Din contră, cei mai mulți lideri de opinie s-au exprimat, fără ezitare, convinși fiind că ei știu ce e mai bine pentru PSD.” A transmis Oana Buzatu.
Totodată, aceasta respinge categoric zvonurile vehiculate în spațiul public cu privire la negocieri pentru funcții de conducere în Parlament sau alte instituții:
„️NU s-a negociat nicio funcție! Toate zvonurile despre șefi de camere sau servicii sunt false. Nu putem vorbi despre funcții cât timp partidul nu a decis dacă va guverna.” A mai adăugat Oana Buzatu.

În ceea ce privește direcția de guvernare susținută de PSD, senatorul menționează că echipa de negociere condusă de președintele interimar Sorin Grindeanu a formulat deja câteva principii esențiale:
„ Protejarea veniturilor mici și medii – Fără tăieri, fără austeritate, dar sigur, cu responsabilitate!
Echitate în sistemul public – Nu putem cere reforme fără corectitudine.
Continuarea investițiilor în educație, sănătate și infrastructură – Austeritatea nu aduce dezvoltare!”
Oana Buzatu a amintit în mesajul său și de rolul esențial pe care PSD l-a avut în susținerea dezvoltării la nivel local și județean:
„În județul Mehedinți și în toată țara sunt proiecte importante dezvoltate și implementate de ministerele conduse de PSD, de aleșii județeni și locali ai PSD, iar ele trebuie continuate!” A conchis senatorul PSD.














