O tânără de 24 de ani din Drobeta-Turnu Severin a fost depistată în trafic de polițiștii din Strehaia conducând un autoturism fără a avea drept legal.
„Ieri, 03 aprilie, ora 09.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia au depistat, în trafic, o tânără de 24 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, în orașul Strehaia, având permis de conducere emis de SUA, fără a deține permis internațional. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis IPJ Mehedinți.















