Niciun comentariu

SUBSTAȚIE DE AMBULANȚĂ ÎN COMUNA GOGOȘU

O nouă substație de Ambulanță a fost inaugurată la începutul acestei luni în comuna Gogoșu, județul Mehedinți. Aceasta a fost înființată într-o zonă izolată, unde timpul de intervenție era foarte mare, din cauza distanței de aproximativ 50 de kilometri dintre stația centrală și comunitatea locală. Substația va deservi cei peste 4.000 de locuitori ai comunei, precum și satele învecinate, oferind acces mai rapid la serviciile medicale de urgență.

„Încă din 2023 am început demersurile pentru înființarea acestei substații, iar acum am reușit să o punem în funcțiune și să o oferim cetățenilor din comună și localitățile limitrofe. Ne-am dorit să venim în sprijinul populației, astfel încât ambulanțele să ajungă mult mai repede la cei care au nevoie. Acest proiect a fost posibil cu sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți, iar noi, ca primărie, am asigurat toate condițiile necesare pentru autorizare și funcționare.”  a declarat,  Jean Rogoveanu, primarul comunei Gogoșu.

Noua substație funcționează, deocamdată, cu un echipaj pe tură și este amplasată într-o clădire modernizată, pusă la dispoziție gratuit de Primăria Gogoșu. În primele zile de la deschidere, echipajele de intervenție au avut deja 30 de solicitări, iar timpul de reacție s-a redus considerabil.

Eliodor Mihuț, director medical al SAJ Mehedinți, a subliniat importanța acestui proiect:

„Este o realizare foarte importantă, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul Primăriei Gogoșu și al domnului primar. Clădirea ne-a fost oferită gratuit și este dotată cu toate cele necesare. Substația acoperă o zonă extinsă, iar faptul că distanța până la Drobeta-Turnu Severin era de 50 km și timpul de intervenție depășea uneori 30-35 de minute arăta clar necesitatea acestei unități. În situațiile de urgență, fiecare minut contează.”

 

Localnicii au salutat inițiativa, menționând că, în trecut, au fost nevoiți să aștepte ore întregi o ambulanță. Această substație era așteptată de mult timp, mai ales că au existat cazuri în care pacienții au așteptat chiar și trei ore pentru a primi ajutor medical.

 

Între timp, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți speră să primească și autospeciale noi, care să înlocuiască o parte din ambulanțele vechi aflate în serviciu.

Tags: Primăria Gogoșu, Substație Ambulanță Gogoșu

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!