Consiliul Județean Mehedinți continuă să investească în infrastructura rutieră, cu un nou proiect care vizează modernizarea drumului județean DJ 562, ce leagă localitățile Stârmina, Scăpău și Devesel.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a vizitat astăzi șantierul pentru a inspecta progresul lucrărilor de asfaltare a tronsonului de 2 km din intravilanul satului Scăpău.
„În urmă cu puțin timp s-a turnat asfalt pe primii doi kilometri la începutul tronsonului, iar în următoarele 2 săptămâni se vor turna alți 4 km către Devesel. Se lucrează foarte bine și chiar dacă este ușor neplăcut pentru conducătorii auto, este bine că se lucrează. S-au realizat terasamente cu piatră și fără piatră, s-au decolmatat canale și podețe și s-au realizat și alte astfel de lucrări complementare procesului de asfaltare,” a declarat Aladin Georgescu

Pe lângă asfaltarea propriu-zisă, echipele de construcții au realizat și alte lucrări importante, precum terasamente cu și fără piatră, decolmatarea canalelor și podețelor, toate acestea fiind esențiale pentru a asigura durabilitatea drumului în condiții meteo variabile.
Proiectul de modernizare a DJ 562 se desfășoară pe o lungime totală de 12,7 kilometri și este finanțat prin fonduri europene accesate de Consiliul Județean Mehedinți, prin Programul Regional S-V Oltenia.












